full screen background image

Start înscrieri la MTB Maratonul Nordului 2018

MTB Maratonul Nordului a dat astăzi start înscrierilor pentru ediția a opta a competiței sportive care va avea loc în 1 septembrie 2018. Pentru anul viitor s-a dublat fondul de premiere, iar competiția are, pe lângă secțiunea dedicată amatorilor, una pentru cicliști profesioniști, probe scurte și lungi cu grade diferite de dificultate.

După succesul ultimelor ediții, sunt așteptați participanți din România și din străinătate la linia de start, în Pomârla, județul Botoșani.

„Seria evenimentelor sportive din cadrul festivalului Zilele Nordului continuă și anul viitor. Noutatea MTB Maratonul Nordului 2018 este categoria de concurs ELITE care se adresează cicliștilor profesioniști. Am pregătit un fond de premiere consistent, vom avea cadouri speciale de la parteneri și un grad mai mare de dificultate pentru traseul probei lungi. Probele și categoriile de până acum vor rămâne în continuare deschise amatorilor și avem premii speciale pentru ei. În plus, pe lângă categoriile existente am deschis o categorie nouă de concurs pentru amatori, peste 50 de ani”, spune Alexandru Teioșanu, coordonatorul MTB Maratonul Nordului.

Startul competiției se dă la Pomârla în județul Botoșani, localitate aflată la 50 de km depărtare de Botoșani, 45 de Darabani și 10 de Dorohoi.

Early bird pentru înscrieri până în 1 martie și fond de premiere de 10.000 lei

Pentru persoanele care se înscriu până în 1 martie, taxa de participare este de 80 de lei și le aduce un kit de participare bogat. E vorba despre un tricou tehnic Vifra specific ciclism, număr de concurs, cronometrare cu cip, pachet cadou oferit de Ethic Sport, puncte de hidratare, diplomă de participare, voucher de participare la tombola competiției, invitație la cina cicliștilor, afterparty în Poiana Teioasa, invitație la Zilele Nordului, medalie de finisher.

În plus, participanții la maratonul ciclist au parte de cazare gratuită în campingul din Pomârla, iar cicliștii care vin pentru festivalul Zilele Nordului și doresc să rămână la concerte se pot caza gratuit în campingul din Darabani. Înscrieri se fac online pe www.maratonulnordului.ro.

Premiile MTB Maratonul Nordului sunt în valoare totală de 10.000 lei, iar participanții au posibilitatea de a-și dona premiul obținut către Fondul de Biciclete. Prin intermediul acestui fond, copiii din comunitățile gazdă ale evenimentului primesc biciclete în dar. Anul acesta patru biciclete mtb au fost oferite copiilor din zona Pomârla – Hilișeu.

„Am remarcat foarte multe lucruri pozitive în organizarea concursului MTB Maratonul Nordului 2017: semnalizarea profesionistă a traseului, voluntarii s-au ocupat de noi cu multă pasiune, punctele de alimentare au fost distribuite corect. Voi participa și la ediția din 2018 împreună cu două echipe din Italia, FRM Factory Team și Lombardo Team”, spune Ignazio Saia, președinte Struttura Tecnica F.C.I. Sicilia.

MTB Maratonul Nordului face parte din Zilele Nordului, festival de muzică, arte și călătorii găzduit anul viitor în 30 august-2 septembrie 2018 pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova.

Zilele Nordului este un festival coprodus de asociațiile Fapte și Nord. Partenerii oficiali ai Maratonului Nordului 2018: Primăria Pomârla, Ethic Sport, GMM Innovazioni.

Detalii și înscrieri se fac online pe www.maratonulnordului.ro.

comments

comments