full screen background image

Prețul electricității a crescut cu 38% față de vinerea trecută

Prețul mediul al energiei pentru vineri este de 344 de lei pe MWh, pe piața spot a bursei de specialitate OPCOM, în creștere cu 38% față de acum o săptămână, când electricitatea costa 249 de lei pe MWh, potrivit datelor operatorului pieței.

Prețul mare vine în contextul în care producția de energie eoliană, cea mai ieftină, este pe minus. Cu alte cuvinte, în loc să producă, turbinele eoliene din România consumă energie. De exemplu, la ora 11:15, turbinele eoliene utilizau 11 MW.

Astfel, vineri la ora menționată, producția de energie era următoarea: 30,34% hidro (2.452 MW), 26,31% cărbune (2.126 MW), 24,63% hidrocarburi (1.991 MW), 16,91% nuclear (1.367 MW), 1,40% fotovoltaic (113 MW), 0,54% biomasa (44 MW),—0.14% eolian (-11 MW).

Totodată, România este importator de electricitate vineri dimineață, ceea ce arată că, dacă n-am fi adus energie din afară, prețul pe bursă ar fi fost și mai mare.

Consumul național de energie la ora 11:15 era de 8.400 de MW, iar producția, de 8.085 de MW, diferența fiind reprezentată de importuri.

AGERPRES

comments

comments