Achizițiile publice a căror valoare este mai mică de 13.000 de lei nu vor mai fi obligatorii a fi realizate prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), a anunțat ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica.
El a declarat vineri, la Botoșani, că Guvernul pregătește modificarea legii privind achizițiile publice astfel încât cheltuielile de întreținere curentă a instituțiilor publice să poată fi realizate fără licitație prin SEAP.
“La nivelul Guvernului se intenționează modificarea legislației achizițiilor publice cu respectarea prevederilor din regulament și din directivă. Până la sfârșitul anului aceste modificări intenționăm să le realizăm, actele normative sunt deja pe circuit. Am obligat toți primarii ca atunci când vor să schimbe un bec, să repare un calorifer într-o școală, investiții minime, să meargă în SEAP. Procedura este dificilă și de multe ori intervenția este necesară imediat și aici va exista un prag până la care nu îi vom mai obliga să facă acest lucru, nu îi vom mai chinui cu această procedură”, a afirmat Nica.
De asemenea, el a subliniat că Guvernul are în vedere simplificarea procedurilor pentru obținerea avizelor din partea Unității pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice (UCVAP).
“Vrem să simplificăm procedura privind activitatea UCVAP, acolo unde, datorită personalului insuficient, mulți dintre primarii prezenți aici, la o procedură de achiziție publică așteptau săptămâni întregi sau poate chiar luni prezența acestor observator. Nu înseamnă că nu vom mai exista aceste verificări, dar nu vor mai fi prezenți la orice etapă a procesului”, a adăugat Nica.
Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, a semnat, vineri, la Botoșani, contractele de finanțare pentru modernizarea a șase tronsoane de drumuri județene și reabilitarea unui pod, în cadrul etapei a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
AGERPRES