full screen background image

Concursul OSF Hackathon, ediția a III-a, la USV

OSF Global Services, în parteneriat cu Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, organizează, în perioada 4-8 decembrie 2017, cea de a III-a ediție a concursului OSF Hackathon.

Echipa OSF Global Services a dat startul pe 20 noiembrie, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, unde studenții au fost invitați să participe la lansarea concursului, cu indicații și trucuri utile pentru cei care doresc să îşi demonstreze talentul şi imaginaţia. Tot atunci a avut loc și o prezentare a companiei OSF Global Services, studenții având ocazia să se familiarizeze cu serviciile și produsele oferite clienților săi, cu valorile și principiile organizaționale, respectiv cu parcursul istoric al acesteia. Cei care doresc să se alăture echipei OSF vor putea afla informații despre programele dedicate studenților și posibilitățile de dezvoltare a carierei.

Startul competiției va fi dat în ziua de 4 decembrie, prin prezentarea temei de concurs și a soluţiei demonstrative. Toate echipele înscrise vor avea la dispoziţie cinci zile pentru a construi o aplicație care va utiliza Speech Recognition. Studenţii vor aloca ore de programare intensivă în scopul dezvoltării proiectului propus, iar mentorii OSF vor veni în sprijinul echipelor pentru acordarea de suport dedicat.

În data de 6 decembrie va avea loc o evaluare intermediară a proiectelor, iar prezentările lucrărilor, jurizarea și premierea sunt planificate pentru data de 8 decembrie.

Concurenţii vor învăța ce înseamnă drumul de la idee la produs, vor câștiga premii în bani și șansa unei angajări viitoare în cadrul companiei.

OSF Hackathon, editia a III-a, este un proiect care încurajează și cultivă gândirea creativă și spiritul inovator al studenților cu pregătire specifică, completându-l cu noțiuni de leadership sau management.

comments

comments