Mi se întâmplă să-mi pun adesea întrebări “existențiale”. Din acelea ce nu țin de care mai e prețul unui litru de lapte sau cine este cel care mi-a blocat mașina în parcare.
Unii consideră că nu e un lucru prea de apreciat și că o fac mult prea des, ceea ce nu-mi face bine. Pentru că întrebările uneori nu aduc lumină, ci complică mai mult existența. Și cum cea exterioară e și așa destul de complicată, ce rost mai are să o complic și pe cea interioară?…
Alții, dimpotrivă, consideră că e de admirat faptul că încă îmi pun întrebări. Pentru că ele sunt sursa creșterii. Creșterii mele și a celor din jur.
Mă întrebam, zilele trecute… de ce citim? Și nu mă refer la lectura cărților de specialitate, ce te ajută în dezvoltarea profesională, nici la cărțile de bucate. De ce citim cărțile acelea “ușoare”, care spunem noi că ne relaxează, că ne fac bine într-o zi de concediu sau într-o zi liberă de sarcini de serviciu sau obligații casnice. Și mă gândeam că, găsind răspunsul la această întrebare, poate am găsi mai multe argumente de adus în fața copiilor noștri care citesc, spunem noi, mult prea puțin. Iar atunci când o fac, nu par deloc relaxați.
În vremea copilăriei, citeam cărți de aventură. Din acelea în care totul e posibil. Și să zbori și să fii Ileana Cosânzeana sau Făt-Frumos șă să fii cel care reușește să dezlege un mister complicat sau să călătorești spre centrul pământului.
Crescând, am schimbat registrul. Am început să citim cărți de contraspionaj, cărți despre conspirații internaționale sau cărți despre destine mai mult sau mai puțin împlinite. Fiecare carte pe care alegem să o citim ducând lectura până la capăt ne prinde, pentru că ne regăsim într-un fel sau altul în ea. Ne regăsim spiritul curios, ne regăsim existența prezentă sau pe cea viitoare.
Nu vi s-a întâmplat să citiți cu plăcere maximă primul volum al unui roman într-o anume perioadă, pentru ca, mai târziu, să găsiți lipsită de orice farmec lectura celui de-al doilea volum, deși e o continuare reușită a aceleași direcții?… Mie mi s-a întâmplat. Și mi-am dat seama că prefer să citesc o carte dacă e conformă cu așteptările mele într-un anume plan, dacă mă face să imaginez lucruri posibile și în existența mea. De aici vine plăcerea cititului. Pentru că e o continuare a vieții mele interioare prezente.
Întorcându-mă acum spre copii, încerc să găsesc răspunsul pentru lipsa lor de interes într-ale cititului. Care sunt visurile lor ce s-ar putea regăsi în paginile unei cărți? Care sunt lucrurile care îi preocupă? Poate răspunzând la aceste întrebări vom putea găsi cartea care să le deschidă apetitul pentru lectură…
E doar un răspuns posibil la întrebarea… de ce citim? În căutarea celorlalte, însă, e loc și pentru consumarea unei doze de educație.
