full screen background image

Amenzi de peste 80.000 de lei, după o amplă acţiune de combatere a comerţului ilicit

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava au organizat o amplă acţiune de verificare a mai multor unităţi economice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă și comerț ilicit.

Astfel, la data de 15 noiembrie, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava, în cooperare cu Poliția municipiului Suceava, Serviciul Județean de Poliție Transporturi şi lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, a organizat o acţiune pe raza municipiilor Suceava, Fălticeni și Rădăuți, pe linia prevenirii și combaterii evaziunii fiscale și a comerțului ilicit.

La acţiune au participat peste 30 de poliţişti, fiind verificate 52 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi individuale/familiale.

În cadrul acţiunilor, poliţiştii au aplicat 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 87.400 de lei.

Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 12.000 de lei, constând în ţigări, bunuri industriale, articole de îmbrăcăminte, etc.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, legalitatea actelor de comerţ fiind un obiectiv prioritar al poliţiştilor, mai ales în condiţiile în care se preconizează o intensificare a activităţilor comerciale generată de apropierea sărbătorilor specifice lunii decembrie.

comments

comments