Unul dintre minerii răniți în explozia de la Uricani din 30 octombrie, care fusese adus la Spitalul de Arși din Capitală, a murit joi dimineața, la ora 5,30, a declarat pentru AGERPRES directorul medical al unității sanitare, Cristian Nițescu.
Minerul decedat avea 40% arsuri pe suprafața corpului și arsuri de căi aeriene, a precizat Nițescu.
Potrivit acestuia, cel de-al doilea miner care se află la Spitalul de Arși urmează să fie externat în cursul zilei de vineri.
Pe 30 octombrie, în Mina Uricani, s-a produs o deflagrație într-o galerie, soldată cu patru victime.
AGERPRES