Vremea evoluează surprinzător. După un final de octombrie rece, cu ploi şi viscol, prima săptămână de noiembrie continuă cu temperaturi tot mai ridicate.
În orele următoare, vremea se va încălzi în toată ţara, chiar mai mult decât ar fi normal în aceasta perioadă. Temperaturile maxime vor trece de 7 grade peste tot şi vor ajunge la 17 grade Celsius în sud şi sud-est, unde soarele va fi generos. În rest, cerul se va înnora din când în când, dar ploi slabe vor apărea local doar noaptea.
În Bucureşti, vremea se va încălzi rapid. După-amiază, termometrele vor indica până la 15 grade Celsius, soarele va străluci, iar vântul va adia uşor. Presiunea aerului va fi în scădere spre valori mai puţin confortabile.
La munte, norii vor fi mai insistenţi în următoarele două zile în special în masivele nordice şi vestice unde va ploua trecător. La peste 2000 metri altitudine va ninge şi vântul va fi intens. Apoi, în weekend, probabilitatea de ploi va fi redusă, iar temperaturile vor creşte şi vor deveni pozitive.
Până la sfârşitul săptămânii, temperaturile nu vor mai suferi modificări importante.
Ziua vor fi peste 10 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării, în timp ce noaptea, minimele vor tinde spre minus 3 grade doar în depresiuni. Ploile se vor înmulţi mâine şi vor fi prezente ziua în vest, centru, nord şi nord-est, iar noaptea prin sud şi est. Tot în prag de weekend va bate vântul mai ales pe creste, dar şi prin sud-vest. Sâmbătă, acesta va avea intensificări în Delta Dunării şi în Câmpia de Vest, iar duminică, prin estul, sud-estul şi vestul ţării.