Zilele trecute, discutam cu elevii mei despre stilul de viață sănătos. Acela care înseamnă echilibru în alimentație, consum de apă regulat de-a lungul zilelor săptămânii, incluzând și sportul. Și cum au dovedit o bună cunoaștere a teoriei, i-am trimis acasă cu o temă în care să analizeze practica de acasă, legată de acest subiect. Ce funcționează bine în fiecare familie și ce ar putea fi îmbunătățit.
Culmea e că nu au fost prea entuziasmați de această provocare, ce trebuia concepută sub forma unei scrisori adresată părinților. De ce? Pentru că, înainte chiar de a face o analiză împreună cu cei mari, păreau să știe deja rezultatul ei. Un rezultat care nu putea fi pe placul părinților. Drept pentru care li s-a părut o temă ce ar putea să-i deranjeze pe părinții puși în fața unor concluzii mai puțin măgulitoare. Iar ei, cei mici, știau deja faptul că ,dacă în familie nu duc toți un stil de viață sănătos, responsabilitatea stă în mare parte în dreptul celor mari.
Iar lucrurile chiar așa și stau. Fie că este vorba de timpul petrecut făcând sport, fie că este vorba de consumul de apă sau de alimente, toate în familie.
Responsabilitatea este a părinților nu numai pentru ce pun în farfurie celor mici, ci și pentru ce mănâncă din farfurie aceștia. Pentru că degeaba părintele este dispus la vârsta școlară să petreacă mai multe ore în bucătărie gătind sănătos, dacă se lovesc de refuzul celui mic de a mânca. Iar refuzul nu este unul cu explicații de moment. Explicațiile vin din alegerile pe care le-a făcut mama cu multă vreme în urmă, în timpul sarcinii. Deoarece mirosul și gustul sunt funcționale chiar din perioada fetală. Iar multe din aromele pe care le-a
dorit viitoarea mamă în farfurie au fost apoi prezente și în lichidul amniotic ce a hrănit fătul. Aceste arome, spun specialiștii, influențeză mai târziu acceptarea sau refuzul unui tip de mâncare, de către copil.
Pe lângă alimentația viitoarei mămici, se pare că ceea ce mai poate influența comportamentul alimentar sunt diferențele psihologice dintre copii. Cei impulsivi sunt cei care acceptă mai ușor provocarea cu gusturi noi în farfurie, în timp ce copiii timizi și emotivi le refuză. De asemenea, copiii cu o senzibilitate senzorială sporită, refuză alimentele cu texturi dificile sau mirosuri puternice. Aici l-aș putea încadra și pe al meu adolescent, care nu este dispus să încerce mâncăruri ce nu au o textură și un gust pe placul lui.
Specialiștii spun că, indiferent de motivul pentru care cei mici refuză mâncăruri sănătoase, există soluții. Prima e legată de perseverență. Până la zece, șaisprezece, ar putea fi încercările, până un aliment nou să fie acceptat. Aspectul în care este prezentată mâncarea poate contribui la succesul acceptării ei și bineînțeles, pentru cei ce sunt la începutul acestui drum, introducerea cât mai timpurie în alimentație a celor pe care ne dorim să le consume copilul mai târziu.
Lucruri de făcut în bucătărie împreună de cei mari și mici, acceptare, perseverență, înțelegere a efectelor unei alimentații sănătoase.
Toate, subiecte de discutat în familie și eventual de pus pe hârtie, într-o temă pentru acasă și nu pentru școală.
