Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat joi un ordin executiv privind asigurările de sănătate, după mai multe încercări nereușite ale Partidului Republican de a abroga în Congres programul Obamacare, instituit de predecesorul său Barack Obama, informează DPA.
“Am auzit atâta vreme despre dezastrul Obamacare”, a declarat Trump la ceremonia de semnare de la Casa Albă la care au participat mai mulți congresmeni și oficialități din sistemul de sănătate. El a promis că va face în continuare presiuni asupra Congresului SUA în vederea adoptării unei legislații alternative. “Începem acest proces și îl începem într-un mod foarte pozitiv”, a spus președintele.
Decretul lui Trump ordonă departamentelor muncii, trezoreriei și sănătății să ia măsuri pentru extinderea accesului la planuri de asigurare medicală pe termen scurt și pentru a facilita asocierea firmelor mici din state diferite în vederea achiziționării de asigurări de grup. Reuters menționează și noua posibilitate de a contracta asigurări care nu acoperă îngrijiri medicale vitale, cum ar fi cele pentru gravide și nou-născuți, pentru medicamentele eliberate pe rețetă, pentru afecțiuni psihiatrice și tratamentul dependenței de droguri. Ordinul urmărește și extinderea perioadei maxime de trei luni a planurilor de asigurare pe termen scurt, mai ieftine, dar cu acoperire limitată.
Liderii republicani din Senat au renunțat luna trecută la votarea unei legi de abrogare a Obamacare, după ce s-au convins că nu vor reuși să strângă destule voturi. Trump a afirmat că este convins că anul viitor va exista suficient sprijin pentru o nouă încercare.
Asigurările de sănătate sunt de mult timp o problemă importantă în Statele Unite, din punctul de vedere al numărului mare de persoane neasigurate. Programul Obamacare, adoptat în 2010, este considerat cea mai mare realizare a președintelui Obama și a oferit posibilități suplimentare de asigurare pentru 20 de milioane de oameni. Pe fondul unor neajunsuri ale sistemului, Donald Trump a promis însă, în campania sa electorală de anul trecut, abrogarea și revizuirea programului. “Costul Obamacare a fost atât de revoltător, încât distruge absolut totul”, a reafirmat el joi, cu ocazia semnării ordinului care constituie primul pas concret în direcția respectivă.
AGERPRES