full screen background image

Un grup de elevi din Stroiești s-a rătăcit în Giumalău

Vineri, la ora 15:15, în urma unui 112, Jandarmeria Suceava a fost informată despre faptul că un grup de excursioniști, format din 6 adulți și 31 de copii, s-au rătăcit în munții Giumalău.

Pentru căutarea persoanelor rătăcite au acționat 7 jandarmi din cadrul Postului Montan Câmpulung și colegi ai Serviciului Salvamont, care au comunicat permanent cu însoțitorii grupului prin intermediul telefonului mobil.

La ora 16.30 turiștii au fost reperați de echipajele salvamont Vatra Dornei si Suceava care au urcat din Valea Rusca respectiv Pojorâta în zona vf. Giumalau.

Atât cei 6 însoțitori, cât și copiii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, din localitatea Stroiești, județul Suceava, nu prezentau probleme de sănătate în momentul identificării acestora.

Grupul de persoane a fost însoțit și condus de jandarmii montani, în condiții de siguranță, spre șoseaua Transrarău (DJ 175B), unde cei 31 de copii și cei 6 adulți au fost preluați de autocarul cu care au venit la munte.

comments

comments