Dimineață de marți încărcată la Primăria Suceava. De la ora 8 s-a desfășurat comandamentul săptămânal al investițiilor cu fonduri europene și mai puțin naționale. Spunem mai puțin naționale, pentru că Guvernul nu a plătit încă partea de 7 milioane lei care îi revenea pentru modernizarea rețelelor termice. Primăria a achitat partea ei de 3 milioane, dar a fost prea puțin, așa încât, în Zamca, șanțurile au rămas neacoperite, iar în Obcini lucrările nici măcar nu au mai fost continuate.
Alte investiții care au fost discutate în ședință sunt baza de agrement Tătărași, prizele pentru autovehicule electrice, blocurile ANL de la intrarea în Obcini, străzile din cartierul Europa, înlocuirea becurilor de iluminat cu altele tip led și modernizarea pieței agroalimentare Burdujeni.
După asta, la ora 9, la Primărie au fost invitați președinții asociațiilor de proprietari pentru a li se mai atrage atenția să mai achite facturile emise de Thermonet (energie termică), ACET (apă, canalizare) și Diasil (salubrizare).
Un alt aspect va fi cel referitor la predarea de către Primărie către asociațiile de proprietari a tipizatelor pentru acordarea de ajutoare de încălzire. Viitorii beneficiari trebuie să prezinte la asociații o serie de acte referitoare la veniturile pe care le realizează.
Invitat în studioul Viva FM a fost viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi!
Am discutat despre toate investițiile enumerate mai sus, dar mai ales, despre proiectul celor peste 3.600 de locuri de parcare, respins din nou de consilierii PSD, săptămâna trecută!
Ascultați dialogul integral, mai jos!