full screen background image

3 centre de vaccinare antirujeolică au fost desfiinţate

Direcția de Sănătate Publică Suceava a desființat cele două centrele de vaccinare din municipiul reședință şi unul din comuna Suceviţa, înfiinţate la începutul verii pentru impulsionarea campaniei de vaccinare antirujeolică.

Motivul este numărul scăzut de solicitări, care nu justifica funcționarea în continuare a centrelor.

Directorul DSP CĂTĂLINA ZORESCU a declarat că, luna trecută, la cele 3 centre nu a fost adus niciun copil la vaccinare.

Ea a reamintit că, în județ, mai funcționează asemenea centre la Coşna, Cârlibaba, Poieni-Solca şi Crucea, comune în care nu există medic de familie.

Totuși, eficiența acestor centre nu a fost extraordinară : în două luni, în toate centrele au fost vaccinați doar 30 de copii.

comments

comments