Când spunem copiii de azi, spunem cu siguranţă copii mai informați. Cu mult mai multe cunoștințe decât aveam noi la vârsta lor. Consecință firească, de altfel, dacă stăm și ne gândim că ei sunt conectați la tot ce le aduce informație cu viteză, la doar un click distanță. Dacă cel mic e curios, are o sumedenie de canale Tv care îl pot ajuta să călătorească la mii de kilometri distanță, să zboare în Cosmos sau să se scufunde în adâncuri. Dacă e nerăbdător să se joace, e suficient să dea click pe “conectare” și se trezește în mijlocul jucătorilor de pretudindeni.
Unde am fi putut noi, acum 30 de ani, măcar să ne imaginăm că ar fi posibil să scriem o întrebare undeva, în spațiul virtual (care spațiu virtual?!?), pentru ca, în câteva secunde, să avem câteva zeci de variante de răspunsuri… Pentru noi, sâmbătă seara era așa o bucurie cu “Teleenciclopedia”, încât renunțam la joaca afară, pentru a afla ceva în plus. Iar jocurile erau musai între prieteni cărora le zâmbeai sau la care te încruntai “face to face”. Nicidecum pe Faceboock.
Drept urmare, perioada aceea obositoare a “De ce-urilor” pare a fi devenit mai puțin stresantă pentru părinții de azi. Pentru că, mai mari sau mai mici, preferă să afle răspunsurile la întrebări nu la întoarcerea târzie de la serviciu a părinților ci imediat, de pe Google. Iar perioada primelor prietenii e una în care părinții rămân la distanță, vrând-nevrând, pentru că se leagă pe rețelele de socializare. Iar părinții rămân și fără această grijă, aflând prea puțin despre ele.
Mare diferență, ce-i drept, între generațiile ce-au fost și cele actuale de copii! Dar haideți să fim sinceri! La fel de mare este diferența și între generațiile trecute de părinți și cele actuale. Și dacă nu ne prea place ce vedem atunci când vine vorba despre copii, ce-ar fi să ne spunem părerea și legat de ceeea ce vedem la generațiile de părinți.
Și-apoi să ne întrebăm care și a cui e vina pentru noi, cei de astăzi, copii sau părinți. Sau dacă este o vină… pentru că societatea se schimbă mereu. În bine sau mai puțin bine, depinde din ce unghi privim și încotro. Putem fi sau nu mulțumiți cu ceea ce avem. În lipsa reacției, însă, a încercării de a schimba ceva, nu avem dreptul să plângem sau să ne plângem.
Eu una am învățat să iau oamenii mai mici sau mai mari exact așa cum sunt. Cu bune și rele, fără a căuta vină în nimic ce nu corespunde așteptărilor mele. Caut însă cauzele. Pentru că fiecare lucru, bun sau rău petrecut în oameni, are o cauză. Acolo unde se poate și se vrea o schimbare, îmi încerc puterile limitate. Mult mai limitate decât a gadgeturilor cu care interacționăm și care ne schimbă fără să ne dăm seama. Acolo unde nu se vrea, trec mai departe.
Închei, gândind la răspunsul unei întrebări: “Ce s-a schimbat mai mult? Generația de copii sau cea de părinți?” În căutarea lui, mai consum o doză de educație.
