full screen background image

1.300 de amenzi aplicate de poliţişti, după o săptămână de controale

În vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 28.08 – 03.09.2017, zilnic, peste 280 de poliţişti, acţionând la nivelul judeţului.

În această perioadă au acţionat zilnic 7 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 84 de autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente. În această perioadă au fost organizate zilnic 90 de patrule de ordine publică şi 22 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.

Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 487 de evenimente, 390 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112.

Au fost organizate 100 acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1374 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 664.157 lei. Au fost aplicate 129 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1158 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 87 de sancţiuni la alte acte normative.

Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 369 sancţiuni contravenţionale.

Au fost reţinute 88 de permise de conducere şi au fost retrase 48 de certificate de înmatriculare.
Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 30 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 10 persoane.

În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în 4 cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 8 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.

comments

comments