Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața, iar alte nouă au fost rănite într-o explozie survenită marți la o bancă situată în apropiere de ambasada SUA ultrasecurizată din centrul capitalei afgane Kabul, relatează dpa.
“O explozie a survenit în apropiere de piața Massoud din Kabul. Nu avem alte detalii”, a declarat inițial purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Najib Danish.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Najib Danish, a declarat ulterior agenției britanice de presă că deflagrația s-a produs la intrarea într-o sucursală a Kabul Bank.
“Pentru moment, există un mort, iar opt persoane au fost spitalizate”, a declarat pentru AFP Waheed Majroh, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății afgan.
Deflagrația s-a produs în jurul orei locale 10:00 (05:30 GMT) în fața unei bănci unde personalul de securitate ar fi trebuit să vină și să își ridice salariul înainte de mare sărbătoare musulmană Eid al-Adha.
AGERPRES