În vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 17 – 23.07.2017, zilnic, peste 290 de poliţişti, acţionând la nivelul judeţului.
În această perioadă au acţionat zilnic 6 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 102 autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente. În această perioadă au fost organizate zilnic peste 90 de patrule de ordine publică şi 24 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.
Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 455 de evenimente, 337 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112.
Au fost organizate 77 de acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1641 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 642.077 lei. Au fost aplicate 131 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1412 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 827 de sancţiuni la alte acte normative.
Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 577 de sancţiuni contravenţionale.
Au fost reţinute 107 permise de conducere, din care 9 pentru alcool, 34 pentru viteză şi 64 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 53 de certificate de înmatriculare.
Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 25 autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 4 persoane.
În aceeaşi perioadă au fost identificaţi autorii în 3 cauze care figurau cu autor necunoscut şi au fost depistate 2 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.