full screen background image

24 iulie – Pui de somn

Am trecut deja peste hopul cu ziua de luni, când cheful de muncă al unora se activează mai greu. Așa că, vrând-nevrând, astăzi ne mobilizăm toate resursele pentru a duce la bun sfârșit sarcinile pe care le avem. Fie că e vorba de elevi sau de adulți, dacă e să ținem cont de curba de efort, randamentul maxim ar trebui atins în mijlocul săptămânii, adică în ziua de miercuri.

Cu toate acestea pentru unii e grea mobilizarea, indiferent de ziua săptămânii despre care vorbim. Una dintre cauze ar fi somnul insuficient.

Despre programul de somn al celor mici am tot vorbit. Așa că mă gândeam să ne uităm astăzi puțin și spre cei mai mari.

În privința somnului din timpul nopții, nu cred că mai are rost să facem zicere, fiecare știiind cât de important este să apucăm cele 7 ore de somn. Mi s-a părut însă foarte interesant de știut că specialiștii spun că un pui de somn după-amiaza poate face să ne crească semnificativ randamentul unei zile. M-a atras informația pentru că nu m-am împăcat niciodată cu ațipitul după-amiază, având convingerea că-mi face mai mult rău decât bine. Se pare, însă, că am găsit explicația. Dacă 10-20 de minute sunt foarte bune pentru a crește nivelul energiei și al alertei, somnul de 30 de minute îți poate da o stare de amețeală, din cauza faptului că te trezești exact când corpul ar fi trebuit să intre în starea adâncă de somn. Se vede treabă că mi s-a întâmplat de cele mai mule ori când am experimentat acest lucru, să mă încadrez în acest interval. Fapt pentru care am renunțat de mult timp la el.

Dacă ai norocul să rupi ritmul zilei cu 60 de minute de somn vei face un lucru și mai bun pentru organismul tău, pentru că o oră de repaos va duce și la creșterea memoriei. Ciclul complet, însă, este făcut de un somn scurt de 90 de minute. Mai ales în cazul celor care nu dorm suficient noaptea. Acest somn de după-amiază va îmbunătăți nu doar memoria, ci și starea emoțională și creativitatea.

Concluzia e simplă! Dacă nu te prinde după-amiază la catedră, în spatele unui birou sau în mijlocul unei intervenții, minunat ar fi să ațipești 20, 60 sau 90 de minute. Niciodată 30! Acum gândindu-mă la parlamentarii noștri, cred că și ei știu despre aceste studii și țint cont de ele. E drept că le permit fotoliile confortabile. Acum n-ar fi un capăt de țară dacă puiul de somn le-ar crește și eficiența. Problema e că am o bănuială că, din nefericire, fac parte din categoria celor care ațipesc pentru exact 30 de minute.

Închei acum, urându-vă eficiență maximă, pe care să o atingeți prin orice mijloace! De ajutor pot fi și dozele. De educație, desigur.

comments

comments