full screen background image

Ministerul de Interne vrea să construiască noi centre de arest preventiv

Ministerul Afacerilor Interne vrea sa construiasca şase noi centre de arest preventiv. Nu există încă o estimare a costurilor, dar autorităţile spun ca prin noile investiţii se vor îmbunătăţi condiţiile în care stau deţinuţii. Sindicatele contestă planul şi spun că Guvernul ar trebui, mai întâi, să plătească orele suplimentare ale poliţiştilor.

În România sunt 51 de centre în care ajung ajung persoanele arestate preventiv. 11 dintre ele sunt administrate de Poliţia Capitalei.

„Într-o cameră de 12mp în mod normal stăteam șase, dar se întâmpla să stăm şi opt”, declara în 2015 fostul edil al Constanței, Radu Mazăre.

„Apă caldă era doar dimineaţa şi noaptea, iar WC-ul era de tip turcesc, fără uşă, dotat însă cu un duş – pe care îl foloseam ca să tragem apa. Atunci când nu îl foloseam, puneam un pet ca să nu vină şobolanii”, povestea, tot în 2015, și Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării.

În ultimii ani, doar câteva astfel de locuri au fost modernizate, în Iaşi, Cluj şi Bucureşti.

Ministerul Afacerilor Interne îşi propune acum construirea de noi centre. Primul va fi în Capitală şi va putea primi peste 500 de arestaţi preventiv.

Investiţii similare vor fi făcute în judeţele Brăila, Dolj, Argeş, Prahova şi Vaslui.

Planurile ministerului nu sunt însă pe placul sindicaliştilor, care se plâng că au salarii mici şi că nu le sunt plătite orele suplimentare. „Sunt niște politiști care sunt obligați să execute sarcinile din acest regulament, neplătiți, se numește muncă la negru”, spune Cosmin Andreica, președintele sindicatului Europol.

„Obiectul dezbaterii este ordinul ministrului MAI pentru aprobarea, organizarea și funcționarea centrelor, și nu drepturi salariale”, răspunde Claudiu Iaru, șeful centrelor de reținere.

Sindicaliştii mai spun că poliţiştii au devenit asistenţii personali ai deţinuţilor celebri: se ocupă de documentele lor şi chiar le fac cumpărăturile.

„Cumpărăturile se fac de către personalul centrelor în urma solicitărilor persoanelor private de libertate. Conform legislaţiei, în interior nu funcţionează spaţii economice”, confirmă Claudiu Iaru, șeful Serviciului de Coordonare pentru Centrele de Reținere și Arestare Preventivă.

Sindicaliştii din Poliţie propun ca toate centrele de arest preventiv să treacă în administratea Ministerului Justiţiei, cel care se ocupă de sistemul penitenciarelor.

comments

comments