full screen background image

CSU Suceava a câștigat Campionatul European Universitar de handbal masculin

Performanță de prestigiu, la final de săptămână: CSU Suceava a câștigat Campionatul European Universitar de handbal masculin, desfășurat la Malaga – Spania.

În finală, jucătorii antrenați de ADRIAN CHIRUȚ s-au impus cu 23 – 22 în fața universității germane Duisburg Essen.

În cadrul competiției, handbaliștii suceveni au mai câștigat meciuri cu echipe din Turcia, Spania și Franța.

La finalul competiției, Cristian Tcaciuc, portarul echipei sucevene, a fost desemnat cel mai bun portar al turneului.
Reprezentanta României la Campionatul European Universitar de Handbal, antrenată de Adrian Chiruț, a fost compusă din: Tcaciuc Cristian, Andreica Octavian, Costea Cătălin, Bădeliță Ovidiu, Târzioru Ștefan Adrian, Burlacu Gabriel, Sandu Mihai, Alexa Iulian Daniel, Olariu Andrei Marius, Baican Florin Bogdan, Usturoi Pavel Adrian, Ionasciuc Daniel.

Sucevenii au ajuns acasă luni dimineață, fiind primiți la USV de conducerea instituției și de suporterii fideli.

Rectorul VALENTIN POPA i-a felicitat pe jucători și antrenori și a precizat că USV va acorda o bursă excepțională de 10 mii de euro pentru întreaga echipă.

Antrenorul ADRIAN CHIRUȚ a spus că lupta pentru titlu a fost deosebit de grea deoarece venea după o vacanță, iar echipele adverse s-au prezentat cu loturi puternice.

comments

comments


TAG