Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, i-a cerut noului ministru al culturi, Lucian Romașcanu, lămuriri despre o lege aflată în prezent în dezbatere, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe.
Este vorba despre Legea 161/2017, care modifică și completează Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Bogdan Gheorgiu este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor.
Gheorghiu îi acuză de abuzuri foarte grave pe colectorii de fonduri pentru drepturile de autor, acreditaţi de Ministerul Culturii, prin Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA).
“Se întâmplă lucuri foarte grave, în ceea ce îi priveşte pe colectorii de fonduri pentru drepturile de autor, acreditaţi de Ministerul Culturii, prin ORDA. Această lege înceacă să reglementeze, sau mai bine spus să elimine aceste abuzuri. Sigur că cei de la CREDIDAM şi de la alte astfel de organisme se opun cu vehemenţă clarificării multor aspecte. De exemplu, artiştii decedaţi primesc în continuare, prin lege, drepturi de autor pentru operele pe care le-au creat. Acei bani, în loc să ajungă, cum ar fi normal, la moştenitorii de drept ai acelor artişti, rămân în buzunarul CREDIDAM-ului, spre exemplu. Pentru cei care nu ştiu, CREDIDAM este un ONG, care primeşte anual o ştampilă de la Ministerul Culturii, ştampilă care îi dă dreptul să ia bani de la radiouri, televiziuni, hoteluri, restaurante, chipurile pentru ca acei bani să ajungă în buzunarele artiştilor. Dar, în realitate, banii se opresc, nimeni nu ştie unde. L-am întrebat pe domnul ministru dacă ORDA, cea care acreditează aceste ONG-uri, se va implica mai activ în monitorizarea acestora. Pentru că, în prezent, ORDA îi acreditează o dată, la începutul anului, să zicem, şi apoi se spală pe mâini şi îi lasă să îşi facă de cap. Iar ei nu ezită să-şi facă de cap, făcând foarte multe abuzuri.”
Gheorghiu a spus că aceste abuzuri au dus la faliment o mulţime de posturi locale de radio şi de televiziune, aflate în incapacitate de a plăti sumele uriaşe cerute de colectorii de fonduri pentru drepturile de autor.
“Sunt televiziuni locale care intră efectiv în imposibilitate de plată, pierd procese şi ulterior îşi pierd licenţa din această cauză. În ultimii ani, 10 televiziuni şi-au pierdut licenţa din cauza faptului că nu au putut plăti sumele uriaşe cerute, chipurile, pentru a da banii artiştilor. Ca să vă daţi seama cât de absurd e totul, de multe ori, când se adunau penalităţi de la proces, sumele depăşeau cifra de afaceri a societăţii respective.”
Parlamentarul sucevean speră ca noul ministru al culturii să aibă, în ceea ce priveşte acest subiect, o atitudine diferită faţă de fostul ministru, Ionuţ Vulpescu.
“Domnul Romaşcanu provine din mediul privat şi sperăm să aibă o altă atitudine şi să fie activ în a reglementa aceste lucruri. Au fost o serie de întâlniri între Asociaţiile Difuzorilor Locali şi Comisia de Cultură a Senatului (al cărei preşedintre este domnul Romaşcanu). În urma acestor întâlniri, Asociaţia a trimis o serie de propuneri de amendamente, şi l-am întrebat pe domnul Romaşcanu dacă, în calitate de senator, îşi asumă acele amendamente. şi dacă le va susţine, în calitate de ministru. Mi-a promis că va încerca să facă ordine. Pe asta m-am axat în special: ORDA să nu se limiteze în a acredita acele ONG-uri. Nu, ORDA trebuie să ţină o evidenţă clară a activităţii acestora, trebuie să fie un mediator între radiodifuzori şi ceilalţi plătitori şi CREDIDAM şi alte organisme de colectare a fondurilor. Pentru că acolo se întâmplă lucruri ciudate. Dânşii le dau puterea legii în spate, dar ei nu respectă deloc legea. Pentru că sunt încălcări grave ale Constituţiei în tot ceea ce fac CREDIDAM, UPFR sau alţii de gen…”
Înregistrarea integrală a declaraţiei lui Bogdan Gheorghiu o puteţi asculta mai jos: