Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit pentru 12 iulie termenul la care va discuta solicitarea fostului premier Sorin Grindeanu de examinare a condițiilor în care au votat senatorii și deputații la moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului său.
Joi, Sorin Grindeanu a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, solicitându-i acestuia examinarea condițiilor votării de către senatori și deputați a moțiunii de cenzură.
“Având în vedere rolul Curții Constituționale de garant al supremației Constituției, precum și de unică autoritate de jurisdicție constituțională în România, fără a solicita anularea adoptării moțiunii de cenzură din data de 21 iunie 2017, vă adresez rugămintea de a examina condițiile votării de către senatori și deputați a acestei moțiuni și de a impune Parlamentului respectarea, pe viitor, a dispozițiilor constituționale și legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, spunea Grindeanu în scrisoarea pusă la dispoziția AGERPRES de surse oficiale.
În același document, Grindeanu amintește că, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 21 iunie, a fost dezbătută și votată moțiunea de cenzură cu titlul “România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor!”, inițiată de PSD și ALDE. Această moțiune a fost adoptată cu 241 de voturi pentru și 10 voturi împotrivă.
“Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 222 de deputați și senatori, încheiat la sfârșitul ședinței de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, menționează că s-a procedat la ‘verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile'”, arată Grindeanu.
Potrivit lui Grindeanu, s-a putut observa însă că unii parlamentari au votat “la vedere”.
“La ședința comună din data de 21 iunie 2017, așa cum s-a putut observa pe toate canalele de televiziune care au transmis în direct desfășurarea lucrărilor, modalitatea concretă de desfășurare a votului a arătat faptul că unii deputați și senatori au votat la vedere, ceea ce pune sub semnul întrebării respectarea procedurii referitoare la asigurarea secretului votului cu bile, prevăzută în Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”, spune Grindeanu.
El precizează că exercitarea mandatului de către deputați și senatori trebuie să fie caracterizată de respectarea principiului legalității și al bunei-credințe.
“Fără îndoială, este deasupra oricărei discuții faptul că procedurile derulate la nivelul Parlamentului, organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, trebuie să respecte cu strictețe cadrul legal care le reglementează. În egală măsură, exercitarea mandatului de către deputați și senatori, aflați în serviciul poporului, trebuie să fie caracterizată, între alte exigențe, de respectarea principiului legalității și al bunei-credințe, prin exprimarea votului în strictă concordanță cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv și cu convingerea proprie a parlamentarului. Totodată, deputații și senatorii sunt obligați să respecte prevederile regulamentelor parlamentare”, mai spune Grindeanu.
Sorin Grindeanu arată că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situația în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile.
“Îmi exprim convingerea că o astfel de completare a regulamentului (…) va corespunde exigențelor unui eventual control de constituționalitate realizat în condițiile art. 27 Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale (…) Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moțiunea de cenzură (…) a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între autoritățile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului”, mai afirmă Grindeanu în scrisoare.
AGERPRES