Președintele Klaus Iohannis a trimis joi o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor reprezentate în Parlament, prin care îi invită la consultări, la începutul săptămânii viitoare, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.
Potrivit Administrației Prezidențiale, luni, la ora 15,00, vor veni la consultări reprezentanții PSD și ALDE, la ora 16,00 au fost invitați cei ai PNL, iar la ora 17,00 — USR. La ora 17,30, delegația PMP va veni la Cotroceni pentru consultări, la ora 18,00 sunt așteptați reprezentanții UDMR, iar la ora 18,30 — grupul parlamentar al minorităților naționale.
Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane, precizează Președinția.
AGERPRES