full screen background image

22 iunie – Cititul prescris pe rețetă

Am citit de curând că, în urma rezultatelor unor studii, Societatea Americană de Pediatrie i-a îndemnat pe toți medicii care practică această specializare să sfătuiască părinții să le citească celor mici începând chiar de la vârsta de 2, 3 ani. „Părinții care își petrec timp citind copiilor lor creează relații benefice, ceea ce este important pentru dezvoltarea cognitivă, de limbaj și social-emoțională a copilului”, se spune într-un comunicat al Societății Americane de Pediatrie.

Chiar așa! De ce doar profesorii trebuie să dea această recomandare părinților, de a fi un exemplu pentru cei mici? Unde mai pui că, aflat la vârsta școlară, e puțin cam târziu să-l mai convingi pe propriul copil că ești un cititor dedicat, dacă nu te-a văzut cu cartea în mână de vreo 5 ani încoace.

Mulți părinți de elevi, preocupați de lipsa apetitului pentru lectură, mă întreabă ce-i de făcut să le vină pofta. Și-mi dau seama că e puțin cam greu, atâta vreme cât în casă s-a citit destul de rar, în gând sau cu voce tare, iar de cele mai multe ori erau postări de pe Facebook. E ca și cu mâncarea: dacă timp de un an cel mic s-a obișnuit cu cartofi prăjiți, șnițele și alte minuturi, cum vrei să-l convingi brusc că borșul de sfeclă e sănătos și pe deasupra și nemaipomenit de gustos? Degeaba îl mănânci cu plăcere în fața lui! Te va privi cu aceeași mirare și eventual dezgust.

Preocuparea aceasta de a avea în viitor un copil care citește de plăcere și nu obligat de părinți sau de școală, trebuie să fie una din primii ani ai celui mic. E drept că fiecare vârstă a copilului ne oferă alte provocări. Dar aceasta cu cititul chiar trebuie să fie una timpurie și pe termen lung pentru părinți. Asta dacă nu vrem ca propriul copil să îngroașe rândurile din ce în ce mai consistente ale copiilor de la noi, analfabeți funcționali. Adică a celor care, deși cunosc literele și știu să citească, nu înțeleg mai nimic din cele lecturate.

Ținem atât de mult cont de rețeta prescrisă de doctor când ne sunt copiii bolnavi, dăm fuga la farmacie și ne trezim în noapte pentru a-i administra corespunzător antibioticul prescris la ore fixe, pentru că vrem să-l vedem pe puiul familiei sănătos. Oare o fi nevoie de încă un rând adăugat de medic pe rețeta parafată, care să prescrie și 30 de minute pe zi de lectură cu cel mic? Cred că da…

Deci, dragi medici pediatri, încă un rând-recomandare, indiferente de diagnostic, pentru sănătatea mentală a copiilor noștri: o doză de lectură, o dată sau de două ori la 24 de ore!

comments

comments