full screen background image

Peste 800 de proiecte au fost finalizate în cadrul Granturilor SEE și norvegiene

Peste 800 de proiecte au fost finalizate în cadrul Granturilor Spaţiului Economic European (SEE) și norvegiene, în aprilie, în domenii precum sprijinirea afacerilor ecologice, cercetare, justiție și afaceri interne, reducerea sărăciei și incluziune socială, potrivit unui comunicat comun al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ambasadei Norvegiei.

Anul 2017 marchează cea de-a 10-a aniversare a Granturilor SEE și norvegiene în România. În total, România va beneficia, din 2007 până în 2021, de 906 milioane de euro fonduri externe nerambursabile.

“Granturile SEE și norvegiene au ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale în Europa și întărirea relațiilor bilaterale cu România și alte state din regiune. Rezultatele cooperării noastre sunt deosebit de încurajatoare: întreprinderile care au primit finanțare au devenit mai competitive și mai ecologice și au fost create noi locuri de muncă. Multe femei din medii defavorizate au participat la programe de prevenție a cancerului și au primit tratament adecvat unde a fost cazul, pentru a menționa doar câteva exemple”, a declarat Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România.

Suma alocată României pentru 2014 — 2021 este de 502,5 milioane de euro.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Norvegiei, Islandei și a principatului Liechtenstein la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la întărirea relațiilor bilaterale cu 15 state din Europa Centrală și de Est și din zona balcanică.

AGERPRES

comments

comments