Ne-am tot ocupat în ultima vreme de felul în care putem asigura premizele unei minți sănătoase și mai puțin de cele legate de un corp sănătos. Pentru că, așa cum spune celebrul citat, mintea sănătoasă șade bine într-un corp sănătos, sunt convinsă că aveți preocupări legate de cei mici și în această direcție.
Drept urmare, ați încercat să-i asigurați copilului posibilitatea practicării sportului mai mult decât cele două ore de educație fizică și sport prevăzute în programa școlară. Cei mai mulți părinți de băieți au început, cred, cu fotbalul. De ce? Poate pentru că e sportul la care care se pricep mai toți românii, nu-i așa? Urmărindu-l la televizor, mai toți credem că am devenit și pricepuți… În privința fetelor, părinții nu sunt chiar atât de focusați în direcția unui singur sport. Unii preferă baletul, alții înotul, voleiul sau handbalul. Când spun preferă, mă refer la părinți. Pentru că, de cele mai multe ori, ei sunt cei care aleg. Unii mai inspirat, alții mai puțin. Tocmai acesta este motivul pentru care copilul, ajuns la vârsta de 10 ani, reușește să practice, cu mai mult sau mai puțin succes, cel puțin cinci sporturi. Nu e rău, dacă fiecare dintre aceste experiențe sportive, pe lângă mișcarea atât de necesară dezvoltării armonioase, i-a adus și bucurie. Pentru că sunt situații în care renunțarea copilului la un sport se datorează unor experiențe ce nu contribuie pozitiv la dezvoltarea lui emoțională. Care aduc plus de neîncredere în sine și acumulare de frustrări.
Cam ce ar fi necesar să știm legat de practicarea sportului de către juniorii familiei, astfel încât să fie o bucurie? În primul rând, faptul că, atunci când luăm decizia de a-l înscrie la un sport, cel mic trebuie să fie pregătit atât emoțional, cât și fizic. Deși au aptitudinile necesare, abia pe la 6-7 ani copiii și le pot pot coordona adecvat. Unde mai pui că, până la această vârstă, e greu să-i faci să înțeleagă conceptul de a juca pe rând, fiecare dorindu-și să fie el cel care participă cel mai mult în joc.
În alegerea sportului potrivit pentru cel mic, e foarte important să ținem cont de temperamentul acestuia. Pentru că unii sunt dispuși să coopereze, având înclinații spre sporturi de echipă, în timp ce alții preferă efortul individual.
Timpul pe care trebuie să-l alocați și dumneavoastră atunci când îl înscrieți să practice un sport e bine de a fi luat în seamă de la început. Dacă va lipsi de la antrenamente din cauza lipsei de timp a părinților, cu siguranță nu va obține rezultatele pe care și le dorește și va renunța cu ușurință. Dacă, totuși, nu dumneavoastră sunteți motivul renunțării copilului la un sport, e foarte important să-l aflați. Dacă este vorba despre neînțelegeri cu coechipierii sau antrenorul, dacă a conștientizat că nu poate depăși un anume nivel, rămânând în urma celorlalți, e nevoie de dumneavoastră. Comunicând pe această temă, veți preveni eventuala nefericire ce poate fi provocată de aceste aspecte pe care le poate presupune practicarea unui sport.
Iar dacă renunță, nu e un capăt de țară, atâta vreme cât ați reușit să discutați împreună și să înțelegeți motivele. Important însă este să nu renunțe la mișcare. De orice fel, chiar dacă nu la nivel de performanță. Pentru că, așa cum spuneam la început, mintea sănătoasă sălășluiește în corpul sănătos. Iar sportul ajută în ambele cazuri. Indiferent de vârstă. Ca și dozele de educație.
