full screen background image

Festivalul național de interpretare și creație “Tinere speranțe”, în Suceava şi Iaşi

Asociația Culturală “Arlechin” Botoșani, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei, organizează, până pe 11 iunie, la Iași și Suceava, Festivalul național de interpretare și creație “Tinere speranțe”, ediția a XXIV-a.

Programul de la Suceava este următorul:
Sâmbătă, 10 iunie
orele 10.00 – 17.00, la Muzeul Satului Bucovinean: “Dansează și cântă românește”, activitate care se desfășoară sub forma unui spectacol – concurs (cu participare națională și internațională) de dans și muzică populară.

Duminică, 11 iunie
orele 10.00 – 20.00, la Cetatea de Scaun: “Tinere Speranțe”, România, 2017, activitate care se desfășoară sub forma a trei spectacole (un spectacol concurs, un spectacol coregrafic de tip Flash mob, un spectacol de gală al laureaților).

Invitați speciali în recital sunt Maia Mălăncuși – câștigătoarea trofeului Vocea României Junior 2017, Isabela Pamparău – câștigătoarea trofeului Next Star 2014 şi Ioana Ignat – finalistă Vocea României 2016.

Participanții la activitățile realizate în cadrul festivalului sunt copii, elevi, tineri și cadre didactice din România și Republica Moldova.

comments

comments