Am citit de curând un articol despre prostie. Interesant. Pentru că pentru aceia interesați mai mult de natura umană, prostia chiar poate fi interesantă. Prin multitudinea de forme în care se manifestă și multitudinea de forme în care este înțeleasă.
V-am tot vorbit despre cercetători englezi și americani care nu se mai satură să studieze tot felul de lucruri. Atât de multe studii, uneori contradictorii, încât nu mai știi dacă e bine sau nu să ții cont de ele. Însă studiul lui Carlo Cippola, istoric și economist, cel care a structurat natura prostiei în cinci mari legi, e demn de luat în seamă măcar și pentru faptul că prostia se manifestă peste tot. Nu doar în jurul nostru, ci adesea și în propria persoană. Trebuie doar s-o recunoști și, dacă poți, să-i reduci din efecte.
Lucrul pe care l-am reținut e simplu. Lumea e plină de proști. Uniform distribuiți, indiferent de gen sau de statut social. Iar prima lege a lui Cippola e legată chiar de faptul că subestimăm adesea numărul celor care ne înconjoară. Chiar dacă plecăm de acasă cu gândul că vom fi într-o companie plăcută și cu un nivel ridicat al capacității de a înțelege lucrurile, vom remarca că, aproape de fiecare dată, se va ivi unul care să dea planurile peste cap ale celorlalți.
Ceea ce e mai grav însă nu e numărul sporit a acestei categorii ce poate adesea să îți depășească așteptările, ci faptul că astfel de persoane sunt imprevizibile. Nu le poți anticipa mișcările, pentru că e greu pentru un om rațional să deducă logic un comportament irațional. “Prostul este o ființă întâmplătoare, cu reguli neînțelese de deștepți”, afirmă Cippola.
Acum să nu mă înțelegeți greșit! Eu nici măcar nu pot să mă situez definitiv de o parte sau de alta. Și cred cu convingere că, oricât de mult ne-am strădui, nu reușim niciunul să ne disociem de această categorie nefastă constant, pe tot parcursul vieții. Ne mai intersectăm din când în când cu comportamente ce dovedesc prostia. Important însă este să nu perseverăm în ele.
Cel mai mult mi-a plăcut însă felul în care Cippola împarte oamenii în patru mari categorii: naivi, deștepți, infractori și proști. Naivii sunt cei care aduc beneficii doar celorlalți, nu și lor înșile. Infractorii sunt cei care fac doar pentru sine, iar ceilalți au de suferit. Deștepții, cei care fac ceva și pentru ceilalți și pentru propriul beneficiu, iar proștii sunt cei care aduc pierderi de ambele părți.
Și nu m-am putut abține la a analiza retrospectiv momentele în care m-am încadrat, pe rând în fiecare categorie… N-ar fi rău să vă întrebați și voi, din când în când, unde vă situați, dorindu-vă însă atunci când poziționarea nu e cea pe care v-ați imaginat-o, să faceți ceva spre schimbare. Educația sigur e de ajutor.
