full screen background image

Urmărire pentru reţinerea unui şofer de 73 de ani din Marginea, care conducea beat prin localitate

Duminică, la ora 00.12, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe DN 2E, din comuna Marginea.

Conducătorul auto a ignorat semnalul polițistului rutier, continuându-și deplasarea și mărind viteza.

S-a procedat la urmărirea autoturismului cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, reușindu-se blocarea acestuia după circa 500 de metri, pe strada Ștefan cel Mare din comuna Marginea.

Şoferul a fost identificat în persoana unui bărbat, de 73 de ani, din comuna Marginea, acesta emanând halenă alcoolică.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

I s-a întocmit dosar penal.

comments

comments