full screen background image

24 de răniți în explozia unei bombe într-un spital din Bangkok

O bombă a explodat luni într-un spital din capitala Thailandei, Bangkok, rănind 24 de persoane, transmite Reuters, citând un comandant din cadrul poliției.

‘A fost o bombă. Am găsit piesele care au fost folosite pentru producerea bombei’, a declarat pentru Reuters Kamthorn Aucharoen, șeful echipei de deminare din cadrul poliției.

Acesta a precizat că anchetatorii verifică imaginile filmate cu ajutorul camerelor de supraveghere.

Conform purtătorului de cuvânt guvernamental Sansern Kaewkamnerd, 24 de persoane au fost rănite.

Explozia nu a fost revendicată deocamdată.

Potrivit presei locale, preluată de DPA, cele 24 de persoane au fost rănite ‘ușor’ și au primit îngrijiri medicale.

Explozia s-a produs în spitalul Phramongkutklao, unde sunt tratați mai ales militari în rezervă.

Incidentul s-a produs în ziua în care Thailanda marchează trei ani de la lovitura de stat militară de pe 22 mai 2014. Țara este condusă în continuare de o juntă, care a promis organizarea de alegeri generale la finele lui 2018.

AGERPRES

comments

comments