Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit, luni seară, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din municipiul Suceava, situată pe strada Ştefan Luchian.
La sosirea echipajelor, ardea acoperişul casei de locuit, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de 120 de metri pătraţi, pereţii din lemn de la camerele de locuit aflate la etaj, pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, bunuri casnice şi altele.
Flăcările au degradat tencuiala şi izolaţia casei, pe câte 30 de metri pătraţi, obiecte de mobilier şi învelitoarea din tablă a acoperişului, pe 100 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jar sau scântei provenite din coşul de fum deteriorat.
Incendiul, anunţat la ora 19:26, a fost lichidat la ora 21:05.
Pompierii au salvat casa proprietarului.