Uneori se întâmplă să ne punem mai multe întrebări despre noi, decât despre ceilalți. Doar uneori… Sunt momentele acelea când te întrebi cum de ți s-a întâmplat ție și nu altora. Mai rar cu bucurie, pentru că ești convins că ți se cuvine fericirea și uiți să te întrebi de ce, atunci când o simți. De multe ori cu tristețe, pentru că ești la fel de convins că ești ultima persoană din Univers care merita să i se întâmple ceva rău, iar tristețea te predispune la întrebări.
Eu, una, cred că toate cele ce mi se întâmplă sunt un răspuns în oglindă a ceea ce sunt eu. E povestea mea, cu mai bune și cu mai puțin bune și nimic din cele pe care le trăiesc nu este întâmplător. Și asta nu pentru că mi-am făcut un plan pe termen lung în care am anticipat posibilele scenarii și în care bifez realizările sau nereușitele. Ci pentru că știu că noi suntem, într-un fel sau altul, motivul tuturor celor care ni se întâmplă.
N-am timp să mă întreb de ce mi s-a întâmplat tocmai mie. Și nici nu vreau să fac asta, pentru că știu deja că răspunsul e în oglinda aceea în care mă privesc, din când în când, cu curaj. E de ajuns doar să-mi doresc să-l privesc.
Mi se par ridicole întrebările de genul: ,,Cum de am acceptat o astfel de persoană în preajma mea? Cum de am lăsat-o să facă parte din povestea mea?”. Și spun ridicol pentru că, de fapt, noi suntem cei care putem permite sau nu oamenilor să ne însoțească pe un drum, la un moment dat. Iar acceptarea știu sigur că a venit atunci, pentru că exact de asta ai crezut că ai nevoie. Că, în timp, lucrurile s-au dovedit a fi puțin diferite, este altă poveste. Iar finalul este, de fapt, fericit în orice întâlnire din viață. Pentru că întâlnirile înseamnă învățătură… de minte sau nu. Înveți ceva în plus despre tine, despre oameni, despre relații. Deci nu poate fi de rău niciuna dintre întâlnirile tale de-a lungul vieții.
Iar dacă privind în urmă, dar și în prezent, vezi că ai reușit să lași deoparte trecătorii și ai rămas cu suficienți oameni legat de care care ai mai puține îndoieli, te poți considera fericit. Căci se spune că suntem media celor șase persoane cu care petrecem cel mai mult timp. O medie aproape constantă și asumată. Restul sunt adunări și scăderi, deloc de neglijat, pentru că te fac să crești și alături de tine să crească și cei șase, dar care nu schimbă rezultatul.
Nimic nu e întâmplător! Doar trebuie să vezi rost în fiecare întâmplare. Așa cum e minunat să vezi rost și în dozele de educație.
