Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a elaborat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea rezultatelor elevilor din clasele terminale, care urmează să susţină examene naţionale.
Conducerea învățământului din județ doreşte organizarea unor dezbateri de către diriginţi, la nivelul claselor, cu participarea profesorilor la disciplinele de examen, în scopul stabilirii unor criterii pentru acoperirea lacunelor şi propune tratarea diferenţiată a elevilor.
Acest lucru presupune aprofundarea punctelor slabe la care elevii au făcut dovada slabei pregătiri şi realizarea de fişe de lucru individual cu diferite grade de dificultate.
În plan este sugerată respectarea programului de pregătire suplimentară a elevilor, precum şi activităţi de monitorizare a frecvenţei elevilor la orele de curs.
Măsurile Inspectoratului Școlar survin evaluărilor naționale, la care mai puțin de jumătate dintre elevii claselor a VIII–a, a XI–a și a XII–a au obținut medii de trecere.