Statele Unite au lansat rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, au declarat oficiali americani citați de Reuters, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar Al-Assad. Armata siriană a anunțat că loviturile americane împotriva unei baze aeriene din centrul Siriei s-au soldat cu șase morți și cu importante pagube materiale, fără a preciza dacă victimele sunt din rândul civililor sau al militarilor.
Armata siriană anunță “șase morți” și pagube materiale în urma atacului aerian american și asigură că va riposta
Armata siriană a anunțat vineri că loviturile americane împotriva unei baze aeriene din centrul Siriei s-au soldat cu șase morți și cu importante pagube materiale, fără a preciza dacă victimele sunt din rândul civililor sau al militarilor, informează AFP.
“SUA au întreprins la orele locale 03:42 (00:42 GMT) o agresiune flagrantă împotriva uneia dintre bazele noastre aeriene din centrul Siriei, cu rachete, făcând morți, răniți și importante pagube materiale”, a anunțat armata siriană într-un comunicat, citit de un purtător de cuvânt la televiziunea de stat siriană.
“Această agresiune americană condamnabilă subliniază continuarea strategiei eronate de către SUA”, continuă comunicatul. “Înaltul comandament al armatei și forțele armate siriene dau asigurări că riposta lor va fi o și mai multă determinare în a continua datoria lor națională de apărare a poporului sirian și de a zdrobi terorismul oriunde se află acesta”, se mai spune în comunicatul armatei siriene.
Baza aeriană siriană lovită de rachete de croazieră americane în noaptea de joi spre vineri a fost punctul de decolare pentru avioanele care au desfășurat recentul atac chimic atribuit regimului de la Damasc. Baza Shayrat, situată în provincia Homs din centrul Siriei, a fost lovită, potrivit Pentagonului, în jurul orei 00:40 GMT de 59 de rachete Tomahawk trase de pe distrugătoarele americane USS Porter și USS Ross, care se aflau în Mediterana orientală.