full screen background image

Interviuri VIVA FM – Cristi Enache (Direcţia 5) și Alina!

Miercuri seară, fanii Direcția 5 și Alina au avut ocazia să se bucure de un concert impresionant pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Dragoste, pace şi armonie, la asta visează băieţii de la Direcţia 5. Aceste frumoase stări sunt transmise de cel mai recent album al trupei. Noul album al formaţiei Direcţia 5 a dat și titlul spectacolului pe care l-au susținut la Suceava – „Love, Peace & Harmony”. Potrivit artiștilor, noul disc este „aproape acustic, readuce atmosfera muzicii hippie a anilor 1970” și „vorbeşte despre dragoste, pace şi armonie interioară”, fiind lansat cu prilejul aniversării a 25 de ani de activitate.

Abia ce au împlinit 25 de ani de când sunt pe scena muzicală românească. Trupa şi-a început urcuşul în 1991 şi a străbătut o lungă cale muzicală, în care au apărut 34 de albume. A trecut prin numeroase schimbări, dar în orice moment al carierei a reuşit să producă emoţii puternice.

În prezent, trupa Direcţia 5 este formată din Marian Ionescu (clape), Carmin Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Toni Seicărescu (backing vocal), Nicu Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe).

Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenților din Suceava.

Ascultați mai jos interviul integral, realizat de Iulia, cu Cristi Enache și Alina:Miercuri seară, fanii Direcția 5 și Alina au avut ocazia să se bucure de un concert impresionant pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

Dragoste, pace şi armonie, la asta visează băieţii de la Direcţia 5. Aceste frumoase stări sunt transmise de cel mai recent album al trupei. Noul album al formaţiei Direcţia 5 a dat și titlul spectacolului pe care l-au susținut la Suceava – „Love, Peace & Harmony”. Potrivit artiștilor, noul disc este „aproape acustic, readuce atmosfera muzicii hippie a anilor 1970” și „vorbeşte despre dragoste, pace şi armonie interioară”, fiind lansat cu prilejul aniversării a 25 de ani de activitate.

Abia ce au împlinit 25 de ani de când sunt pe scena muzicală românească. Trupa şi-a început urcuşul în 1991 şi a străbătut o lungă cale muzicală, în care au apărut 34 de albume. A trecut prin numeroase schimbări, dar în orice moment al carierei a reuşit să producă emoţii puternice.

În prezent, trupa Direcţia 5 este formată din Marian Ionescu (clape), Carmin Ionescu (bass), Cristi Enache (voce), Toni Seicărescu (backing vocal), Nicu Damalan (chitară) şi Marius Keseri (tobe).

Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură a Studenților din Suceava.

Ascultați mai jos interviul integral, realizat de Iulia, cu Cristi Enache și Alina:

comments

comments