Prim-ministrul Sorin Grindeanu a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, cu președintele ANAF, Bogdan Stan, pentru evaluarea stadiului implementării celor 14 măsuri care au ca scop îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.
Premierul le-a transmis participanților la întâlnire că va continua să urmărească personal activitatea ANAF, în special în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu mediul de afaceri și încurajarea conformării voluntare a contribuabililor.
Președintele ANAF, Bogdan Stan, a prezentat pașii făcuți până în acest moment pentru implementarea măsurilor, inclusiv rezultatul unor acțiuni de control realizate în ultima perioadă. Președintele ANAF l-a asigurat din nou pe premier că va fi respectat termenul de 15 aprilie pentru punerea în aplicare a tuturor măsurile prezentate în planul ANAF.
În ceea ce privește îndrumarea contribuabililor pentru accesarea eșalonării la plată, a fost deja elaborat un model de scrisoare ce va fi trimisă contribuabililor cu creanțe semnificative, pentru a le prezenta cadrul legal privind acordarea acestor eșalonări. Precizăm că în perioada 3-24 martie 2017, au fost aprobate 493 de cereri de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, în valoare de 106,8 milioane lei (comparativ cu media ianuarie-februarie de 424 de cereri aprobate, în valoare de 117,2 milioane lei).
De la începutul acestui an, ANAF și-a orientat controalele către domenii de activitate în care a constatat scăderea conformării fiscale și existența unor riscuri de fraudă, respectiv comerțul cu produse petroliere și derivatele acestora, producția și comercializarea produselor din tutun, industria de prelucrare a lemnului și comerțul cu material lemnos, construcții și comerțul cu ridicata.
Ministrul Finanțelor a transmis că așteaptă centralizarea datelor privind colectarea veniturilor din luna martie și că susține ANAF în eforturile de îmbunătățire a colectării și de prevenire și combatere a evaziunii fiscale.
La întâlnire au mai participat secretarul de stat în MFP, Daniela Pescaru, și președintele Comisiei Naționale de Prognoză, Ion Ghizdeanu.