full screen background image

Protest al poliţiştilor, la sediul Ministerului de Interne şi la Cluj

Agenţii de poliţie protestează, joi, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cerând majorarea salarilor, eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei, şi nu la cel de din 2009, precum şi modificarea unor prevederi privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Liderii Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), organizatorul protestului, susţin că prin această acţiune vor să atragă atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că poliţiştii nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.

Preşedintele SNAP, Adrian Diugu, a declarat, pentru News.ro, că la protestul de la sediul Ministerului Afacerilor Interne sunt aşteptaţi să participe aproximativ 2.000 de poliţişti, din Bucureşti şi din mai multe judeţe.

Liderul sindical a spus că agenţii de poliţie solicită în primul rând plata sporurilor în raport cu salariul de 1.450 de lei, şi nu cu cel din 2009. Diugu a explicat că în calcularea sporurilor tuturor poliţiştilor trebui să fie luat în calcul ca bază de referinţă salariul minim brut pe ţară prevăzut în HG 1/2017, respectiv 1.450 de lei.

Preşedintele SNAP a mai spus că alte revendicări vizează eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiteri, problemă ce poate fi corectată prin adoptarea noii Legi a alarizării unitare, precum şi încheierea unui nou Acord Colectiv de Muncă, în condiţiile în care vechiul acord a încetat în mai 2016.

Protestatarii mai cer modificarea Statutului poliţistului şi a unor prevederi dintr-un ordin din 2008 al Ministerului Afacerilor Interne privind programul de lucru şi repausul săptămânal al poliţiştilor.

Preşedintele SNAP a precizat că Ordinul din 2008 trebuie modificat pentru ca acel timp în care poliţistul stă acasă, dar ştie că poate fi chemat oricând la muncă, să fie considerat timp de muncă şi să fie plătit corespunzător.

Adrian Diugu a precizat că SNAP a solicitat ca ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, să discute, joi, cu o delegaţie a protestatarilor, care să îi prezinte punctual toate revendicările.

Polițiști din mai multe județe ale Transilvaniei protestează joi în fața Prefecturii Cluj pentru neaplicarea corespunzătoare a HG 1/2017, care prevede ca salariul minim garantat în plată să fie de 1.450 de lei.

Potrivit liderului de sindicat Constantin Mandache, de la intrarea în vigoare a legii, agenții mai tineri au primit salariul corespunzător, însă cei mai în vârstă, cu 10-20 de ani vechime, nu au primit nicio mărire de salariu. Liderul de sindicat a explicat că în alte instituții bugetare au existat asemenea creșteri, la tot personalul, astfel că se dorește ca și polițiștii să primească măririle salariale considerate oportune.

“Noi am fost la masa negocierilor la Ministerul Muncii, sindicatele din MAI, în 6 martie, și acolo ne-au mințit că se aplică. În loc de 600 de lei salariul de referință rămas la nivelul anului 2009, se va schimba și va fi 1.450. La unii dintre colegi, cei tineri, s-a aplicat această metodă, la cei mai în vârstă, cu 20 de ani vechime, nu s-a cunoscut nimic la salariu. Dacă a crescut salariul minim brut pe economie trebuie să se aplice și polițiștilor, ceea ce nu s-a întâmplat. În celelalte instituții bugetare s-a aplicat, dar asta nu ne interesează pe noi, fiecare suntem cu familia sa ocupațională. Vrem ca tuturor polițiștilor din România să ni se aplice HG nr. 1/2017”, a spus Constantin Mandache.

Potrivit acestuia, în cadrul Sindicatului Național al Agenților de Poliție din România, care este afiliat la Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor “Alexandru Ioan Cuza” s-au făcut unele calcule din care reiese că măririle salariale ar fi cuprinse între 800 și 1.400 de lei, pentru agenții cu vechime mai mare, de 10-20 de ani.

“În Poliția Română, din decembrie 2009 nu s-a mai schimbat nimic la salariu. (…) Așteptăm să fim chemați la masa tratativelor”, a mai spus Mandache.

Protestul de la Cluj, unde sunt așteptați, pe tot parcursul mai multor ore, să participe agenți de poliție din județele Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud, va dura până la ora 16,00.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar