Ne propunem să sărbătorim în cel mai frumos mod feminitatea pe frecvența Viva FM. Am sărbătorit 8 Martie în avans, alături de directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, Mirela Adomnicăi.
Iulia Sîrghi: Cum vedeți parcursul femeii în societate românească pe termen mediu?
”Avem un principiu al egalității de gen consacrat în Constituție, avem o lege a egalității de șanse, dar în continuare avem discrepanțe și discriminări în ceea ce privește promovarea femeilor. Femeile au în general o atitudine combativă, când își propun un scop, muncesc de două ori mai mult decât bărbații ca să reușească.”
Iulia Sîrghi: În parcursul dumneavoastră profesional ați întâlnit o situație plină de misoginism în instituțiile publice?
”Da. În Parlament. Am simțit mai accentuată tendința aceasta de misoginism, întrucât prezența femeilor era de până în 10% în perioada 2004-2008 cât am fost deputat și o simțeam și la nivelul Plenului, la nivel de Comisie.”
”Pe 8 Martie sărbătorim ziua Drepturilor Femeilor, principala temă a zilei de mâine. Vine din structura femeii această seriozitate, responsabilitate pe care și-o asumă și sunt sigură că vor reuși să se poziționeze acolo unde merită.”
Leave a Reply