Producătorul auto francez PSA Peugeot Citroen a acceptat să achiziţioneze Opel, divizia europeană a General Motors (GM), într-o tranzacţie evaluată la 2,2 miliarde de euro, care va crea al doilea mare producător auto european, transmit Reuters, BBC şi Bloomberg, preluate de Agerpres.
Tranzacţia ar urma să genereze economii anuale de 1,7 miliarde de euro până în 2026, iar subsidiara Opel să genereze o marjă de profit de 2% până în 2020 şi de 6% până în 2026, se arată într-o declaraţie comună publicată luni de GM şi PSA.
Combinarea grupului PSA cu Opel şi brandul său britanic Vauxhall va crea al doilea mare producător auto din Europa, în urma grupului german Volkswagen, şi înaintea alianţei Renault-Nissan.
Acordul include şi subsidiara de finanţare a operaţiunilor GM, iar 50% din acţiunile acesteia vor fi achiziţionate de BNP Paribas SA cu aproximativ 450 de milioane de euro.
“Suntem încrezători că redresarea Opel/Vauxhall va accelera semnificativ cu sprijinul nostru”, a afirmat şeful PSA, Carlos Tavares.
În urma tranzacţiei, PSA va controla 16% din piaţa auto europeană, fiind depăşită doar de grupul german Volkswagen, cu o cotă de piaţă de 24%. Entitatea combinată va putea produce anual cinci milioane de vehicule.
PSA va prelua 12 facilităţi de producţie, care au aproximativ 40.000 de angajaţi.
Pe fondul temerilor privind concedierile, Carlos Tavares a promis că va menţine actualele angajamente ale GM faţă de angajaţi.
Statul francez deţine o participaţie de 14% în Peugeot şi are două locuri în Consiliul de Administraţie, în urma acordării unui pachet de asistenţă financiară de trei miliarde de euro, care a salvat acum trei ani compania de la faliment. De asemenea, grupul chinez Dongfeng deţine 14% din acţiunile producătorului auto francez.
Deja, PSA şi GM sunt implicate în câteva proiecte comune în Europa. GM şi PSA produc în comun SUV-uri şi minivan-uri, după tentativa de constituire a unei alianţe care a eşuat în 2013, în urma deciziei GM de a-şi vinde participaţia pe care o deţinea la grupul auto francez.
Leave a Reply