full screen background image

Scule și unelte în valoare de 5.000 de lei, furate dintr-o seră din Suceava

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată, joi, de un localnic, de 76 de ani, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o seră pe care o deține în municipiul Suceava.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa pazei sau a unui sistem de alarmare, în perioada 25 februarie – 1 martie, prin distrugerea foliei cu care era acoperită sera, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras scule și unelte electrice, valoarea prejudiciului fiind de circa 5.000 de lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii reamintesc cetăţenilor să dispună măsuri preventive minime pentru a nu cădea victime ale hoţilor, care profită de orice neglijenţă şi superficialitate în asigurarea bunurilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar