Data nașterii lui Ion Creangă nu este certă, existând două variante, una este indicată de un document privind nou-născuții din Humulești, ce precizează data de 10 iunie 1839 pentru nașterea lui Ion Creangă. Cealaltă variantă o reprezintă data de 1 martie 1837.
George Călinescu propunea ca totuși data de 1 martie să fie reținută, având în vedere că însuși scriitorul considera că aceasta este ziua în care s-a născut: “În jurul datei nașterii lui Ion Creangă sunt mari îndoieli și se produc mereu acte de naștere oficiale și contrazicătoare. Data de naștere 1 martie 1837 aleasă de povestitorul însuși trebuie încă păstrată” (“Istoria Literaturii Române”, Ed. Minerva, 1982).
Părinții săi erau Ștefan a Petrei Ciubotarul și Smaranda Creangă, “răzeși fără pământuri”, menționează “Dicționarul scriitorilor români”, Ed. Fundației Culturale Române, 1995.
Școala a început-o în satul natal (1847), Humulești, dar, după un an, a continuat-o la Broșteni (1849), Târgu Neamț (1853-1854) și Fălticeni, la școala de “catiheți” (1854), unde apare înscris cu numele Ion Creangă în loc de Ion Ștefănescu.
În 1859 a fost hirotonit diacon, după ce absolvise cu un an înainte cursul inferior al Seminarului de la Socola, început în 1855.
Înainte de a accede în treapta clericală trebuia însă să se căsătorească, ceea ce s-a și întâmplat. În 1859, la 23 august, s-a căsătorit cu Ileana Grigoriu, fiica preotului Ioan Grigoriu (de numai 15 ani), de care se va despărți în 1867. Din această căsătorie a avut un fiu, unicul său copil, Constantin, născut în 1860.
În 1864, Creangă a încheiat anul I al Școlii Preparandale din Iași al cărei director era Titu Maiorescu, și a început să funcționeze ca institutor la Școala primară de la Trei Ierarhi.
Cariera sa eclezială s-a încheiat după câțiva ani, după ce a intrat în conflict cu autoritățile bisericești. Suspendat atât ca diacon, cât și ca institutor (1872), Creangă a trăit o vreme numai din veniturile unui debit de tutun. Tot în această perioadă, nemaiavând unde locui, s-a mutat într-o bojdeucă din mahalaua Țicău, unde va rămâne până la sfârșitul vieții.
Reprimit în învățământ în 1874, a câștigat prietenia lui Mihai Eminescu, atunci revizor școlar, care l-a introdus la Junimea. Ca pedagog, împreună cu alți institutori a publicat manuale pentru clasele primare: “Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară” (1868), “Învățătoriul copiilor” (1871), “Povățuitoriu la cetire prin scriere după sistema fonetică” (1876). Aici apar și primele povestiri ale lui Creangă: “Inul și cămeșa”, “Poveste”, “Pîcală”, “Acul și barosul”, “Ursul pîcîlit de vulpe”.
Debutul propriu-zis a fost însă în revista “Convorbiri literare” (1875), cu “Soacra cu trei nurori”, aici a apărut, în scurt timp, și “Capra cu trei iezi”. Până în 1878, au fost publicate și celelalte povești, citite toate în cenaclul Junimea, “unde autorul era gustat pentru anecdotele corosive, spuse ‘pe ulița mare'”, arată volumul citat.
“Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. (…) Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în sine, ba chiar apt de a fi tratat liric ori fantastic, veselă este hohotirea interioară, setea nestinsă de vorbe, sorbite pentru ele însele, dintr-o voluptate strict intelectuală”, spune George Călinescu (“Dicționarul general al literaturii române”, 2004).
“Amintiri din copilărie”, opera sa capitală, a apărut tot în “Convorbiri literare”: primele două părți în 1881, iar a treia, în 1882.
Partea a IV-a a “Amintirilor din copilărie”, citită de Creangă în cercul literar al poetului N. Beldiceanu, din Iași, a fost tipărită postum, în 1892.
În “Convorbiri literare” au apărut și basmele “Punguța cu doi bani”, “Dănilă Prepeleac” și “Poveste Porcului” (1876). În 1877 a publicat în revistă povestirea “Moș Nichifor Coțcariul”, care în același an a apărut și în broșură, “Povestea lui Stan Pățitul”, “Povestea lui Harap-Alb” și “Fata babei și fata moșneagului”.
Ion Creangă a murit în același an cu marele său prieten, Mihai Eminescu, în noaptea de Anul Nou, la 31 decembrie 1889.
Despre Ion Creangă “Dicționarul Scriitorilor Români” amintește că George Călinescu, în inegalabila monografie pe care i-o dedică, face din el un personaj, o legendă.
“Adevărul e că un artist precum Creangă se ivește o singură dată în istoria unui popor, și atunci numai într-un moment de grație. Este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simțul genial instinctiv al limbii și al etosului popular nealterat. Opera sa este expresia uimitoare a bunului-simț și a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne. În totul, un spectacol de măreție simplă inanalizabilă”, concluzionează volumul citat.
AGERPRES
Leave a Reply