Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că decizia de luni a Curţii Constituţionale trebuia urmată de demisia şefei DNA, care ”a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist”. El mai susţine că schimbarea trebuie să înceapă cu o curăţire a acestor ”instituţii nedemocratice”.
”În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR ar fi fost urmată de demisia şefului instituţiei care a încălcat un principiu fundamental al democraţiei: separaţia puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aş numi: corupţia de putere. Am spus şi repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acţionat în logica instituţiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea şi că nimeni nu le poate sta în cale”, scrie Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele Senatului consideră că decizia CCR este una istorică şi care stopează ofensiva unor instituţii nedemocratice de a prelua toată puterea în România.
”Ca preşedinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituţiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înţelege că lucrurile trebuie să se schimbe. Schimbarea trebuie să înceapă cu o curăţire a acestor instituţii”, susţine Tăriceanu.
El spune că opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informaţii compromiţătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcţia lor: au acţionat abuziv, în logica cuiva care ştie că are puterea absolută. De asemenea, au ieşit la suprafaţă informaţii legate de protocoale dintre SRI şi DNA care ”depăşesc cu mult cadrul legal de relaţionare între cele două instituţii”.
”De la mic – la mare, de la cazuri individuale – la modalităţi de acţiune instituţionale, se vede cum cancerul corupţiei de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curăţire nu mai poate fi amânată”, subliniază Tăriceanu.
În opinia sa, decizia CCR trebuie să aducă în prim-plan şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
”Decizia nu este propriu-zis despre aceste drepturi, dar încălcarea lor este un efect nedorit al beţiei de putere. Am speranţe că eforturile mele, alături de reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi şi o serie de voci din societatea civilă, vor da roade. În România de astăzi, drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate, telefoanele cetăţenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovaţi sunt hăituiţi de justiţia care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate şi eu voi continua să acţionez pentru a le schimba”, mai scrie Tăriceanu.
Curtea Constituţională a admis, luni, că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13. Sesizarea în acest sens a fost făcută de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
”Există conflict juridic între autorităţi când o putere îşi arogă competenţe, puteri care revin altei puteri”, a declarat Valer Dorneanu.
Preşedintele CCR consideră că, în cazul dezbătut de Curte, este vorba de un asemenea conflict juridic. Dacă Parchetul (DNA – n.r.) s-ar fi limitat în acţiunea sa să verifice dacă în mod concret s-a săvârşit vreo infracţiune în legătură cu acele fapte, lucrurile s-ar fi derulat în mod firesc, fără apariţia unui conflict. DNA a început o acţiune care s-a marcat prin descinderi la MJ, audieri de la cel mai mic la cel mai mare în legătură cu felul în care s-a adoptat un act normativ. El se aprobă în anumite condiţii şi este o putere delegată din partea autorităţii legislative (…) DNA s-a apucat să vadă în ce măsură s-au îndeplinit condiţiile unei OUG, dacă s-au primit toate avizele, lucruri care exced competenţelor DNA”, a spus Dorneanu.
El a precizat că verificarea respectării condiţiilor de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă revine Curţii Constituţionale, nu DNA şi că a fost încălcat dreptul Guvernului de a decide oportunitatea legiferării. Dorneanu a invocat şi un document al Comisiei de la Veneţia care aminteşte că ”procedurile penale nu ar trebui folosite pentru a sancţiona neînţelegeri politice”.
”Considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului şi s-au deteriorat relaţiile care trebuie să existe între autorităţile legislativă, executivă şi judecătorească”, a mai spus Dorneanu.
El a precizat că acţiunea DNA nu doar că s-a subrogat Curţii Constituţionale în verificările făcute, dar a şi “perturbat” activitatea Guvernului.
“S-a încălcat dreptul Guvernului de a aprecia oportunitatea legiferării. Şi în ordonanţa de începere a urmării penale şi în alte declaraţii Parchetul (DNA – n.r.) spune că nu era necesară adoptarea, nu era necesar să se adecveze conţinutul unor texte din Codurile penale care au fost declarate neconstituţionale. (…) Acest lucru ţine de atributul Guvernului”, a afirmat preşedintele CCR.
Agerpres
Leave a Reply