full screen background image

Cursuri de formare profesională, la Camera de Comerţ şi Industrie Suceava

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava va organiza, luna viiitoare, mai multe cursuri de formare profesională.

Oferta include cursuri de perfecţionare pentru inspector și referent resurse umane, inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, manager resurse umane şi manager în activitatea de turism.

De asemenea, vor fi organizate cursuri de iniţiere pentru meseriile de inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, contabil, lucrător în comerţ și cursuri de specializare pentru arhivari, arhivişti, experţi în achiziţii publice, specialişti în managementul deşeurilor şi pentru formatori.

Alte cursuri de calificare vor fi organizate pentru meseriile de agent de turism – ghid, administrator de pensiune turistică, manager de proiect, ospătar, lucrător în administraţie şi bucătar.

Cursurile vor avea o durată între 40 și 720 de ore, în funcţie de specializări.

Preşedintele executiv al Camerei, LUCIAN GHEORGHIU, a precizat că toate aceste cursuri sunt acreditate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, cursanţii obţinând la finalul cursului, în urma unui examen, un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite.

Programele de formare profesională se desfăşoară la sediul din Suceava al Camerei de Comerţ si Industrie Suceava.

Înscrierile la cursuri se realizează prin transmiterea formularului de înscriere, prin email sau fax la următoarele date de contact: Str. Universității, nr. 15-17, Suceava RO, Tel.  +40 230 521 506, Fax: +40 230 520 099, E-mail: office@ccisuceava.ro, Web: www.ccisv.ro.

Taxa de curs include formarea profesională, suportul de curs şi fişele de lucru în format electronic, examinarea finală şi certificatul de absolvire.

Reduceri de preţ aplicate taxei de curs:
– 10 % pentru salariaţii firmelor membre ale Camerei de Comerţ;
– 10 % pentru  2 persoane din cadrul aceleaşi firme,
– 15 % pentru  3-4 persoane din cadrul aceleaşi firme;
*Discounturile de mai sus nu se cumulează.

Iată oferta completă a cursurilor de formare profesională ce se vor desfăşura la Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava:

comments

comments




Leave a Reply

avatar