full screen background image

INFORMARE METEOROLOGICĂ de ninsori, ploi şi vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o INFORMARE METEOROLOGICĂ de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, intensificări ale vântului, polei.

Informarea este valabilă în intervalul 21 februarie, ora 05 – 22 februarie, ora 10.

În intervalul menţionat, în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10…15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.

La munte şi în Maramureş vor predomina ninsorile şi, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, în Munţii Apuseni şi la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, se va depune strat nou, consistent de zăpadă.

În Crişana şi Transilvania se vor semnala precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei.

Temporar vântul va avea intensificări în zona de munte, cu viteze de 50…60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70…80 km/h, viscolind şi spulberând ninsoarea.

Intensificări ale vântului se vor semnala şi în restul teritoriului, local şi temporar cu viteze de 50…60 km/h.

Pe parcursul zilei de luni, 20 februarie, pe arii restrânse va fi polei şi, local, în regiunile estice, centrale şi la munte va mai ninge, în general slab cantitativ.

comments

comments




Leave a Reply

avatar