full screen background image

China impune EMBARGOU Coreei de Nord

Ministerul chinez al comerţului a anunţat suspendarea tuturor importurilor de cărbune din Coreea de Nord, începând de duminică, informează Reuters. Embargoul va fi aplicat până la sfârşitul anului.

Măsura este o încercare din partea Beijingului de a implementa sancţiunile internaţionale împotriva regimului de la Phenian, care îşi continuă programul de înarmare, încălcând rezoluţiile ONU.

Statele Unite au cerut Chinei, principalul partener comercial al Coreei de Nord, să menţină presiunea asupra acestei ţări, pentru a o determina să reia negocierile în vederea respectării deciziilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Phenianul a testat ultima oară o rachetă balistică cu rază medie de acţiune în februarie. A fost prima sfidare a comunităţii internaţionale de la începerea mandatului preşedintelui american Donald Trump, pe 20 ianuarie, notează agenţia de presă citată.

comments

comments




Leave a Reply

avatar