Armata aerului irakiană a bombardat o reuniune a comandanților grupării Stat Islamic (SI), au anunțat luni forțele irakiene, fără a preciza dacă șeful organizației teroriste, Abu Bakr al-Baghdadi, era prezent la respectiva întâlnire, relatează marți AFP.
O unitate de informații a supravegheat anterior un convoi al înalților comandanți ai SI din care făcea parte și șeful grupării, a declarat într-un comunicat Comandamentul operațiunilor comune, care coordonează lupta împotriva jihadiștilor în Irak.
Plecat joi din regiunea Raqa — fief al grupării jihadiste în Siria — convoiul s-a deplasat spre vestul Irakului, la Al-Qaim, aproape de frontieră, potrivit comunicatului.
În comunicat se mai menționează că avioane F-16 ale armatei aerului irakiene au luat ca țintă sâmbătă o reuniune a acestor înalți comandanți ai SI, dar nu precizează dacă se afla acolo și Abu Bakr al-Baghdadi, care a proclamat în iunie 2014 un “califat” în teritoriile cucerite de SI în Siria și Irak.
“Lovitura directă asupra locului reuniunii a provocat moartea a 13 comandanți ai Daesh”, acronim în limba arabă pentru SI, adaugă comunicatul, care a furnizat o listă de nume în care nu figurează Al-Baghdadi.
Acest text anunță de asemenea moartea a zeci de alți membri ai SI în alte raiduri aeriene efectuate sâmbătă asupra aceluiași sector.
După ce au lansat ofensiva pentru recucerirea zonelor ocupate de gruparea jihadistă, forțele armate irakiene au anunțat de mai multe ori că șeful SI a fost ucis sau rănit.
Starea de sănătate a lui Abu Bakr al-Baghdadi nu este cunoscută, dar Pentagonul a declarat în decembrie că el “este în viață și conduce încă SI”.
SUA oferă o recompensă de 25 milioane de dolari în schimbul unor informații despre liderul grupării SI.
AGERPRES
Leave a Reply