Bugetul pentru 2017 se va încadra în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, a declarat prim-ministrul Sorin Grindeanu, luni, în deschiderea ședinței plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
“Bugetul anual este, cu siguranță, un moment important pentru România, pentru Guvern și pentru Parlament, deoarece sunt prioritizate toate proiectele și toate programele publice pe termen scurt și mediu. Este poate singurul moment în care semnificația cuvintelor din declarațiile politice este înlocuită cu realismul rece al cifrelor din proiectul legii bugetului de stat și al asigurărilor sociale. Putem astfel contribui la îmbunătățirea calității vieții românilor în 2017 fără a pretinde însă că mulțumim pe toată lumea. Proiectul de buget pentru anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,195 miliarde lei și pe o creștere economică de 5,2%. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,98% din PIB cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB potrivit Tratatului de Maastricht”, a afirmat Grindeanu, în plenul reunit al Parlamentului.
Premierul a adăugat că estimări recente ale unor instituții internaționale converg către “o evoluție economică în anul 2017 asemănătoare cu cea avută în vedere la fundamentarea bugetului”.
“Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pentru anul 2017 este de 37,7% din PIB, iar pe termen mediu 2017 — 2020 se va situa sub 40% din PIB”, a afirmat Grindeanu.
El a prezentat apoi indicatorii macroeconomici avuți în vedere la calculul proiectului de buget pe 2017. “O inflație medie anuală de 1,4%, un câștig mediu salarial de 2.274 de lei și un curs mediu al euro de 4,46 lei”, a arătat premierul.
Șeful Executivului spune că se așteaptă, de asemenea, o majorare a numărului de angajați cu 4,3%, concomitent cu “reducerea ratei șomajului la 4,3% la finalul anului 2017”.
AGERPRES
Leave a Reply