full screen background image

Echipa României, locul 4 la Mondialele de Sanie de la Vatra Dornei

România a ocupat locul 4 în întrecerea pe echipe, vineri, la Campionatele Mondiale de sanie pe pârtie naturală de la Vatra Dornei, un ”rezultat istoric”, potrivit Federației Române de Bob Sanie.

Echipa formată din Anișoara Hutopilă, Adrian Filimon și dublul Bogdan Moroșan/Ciprian Codruț Tăslăoanu a fost cronometrată în 4 min 20 sec 36/100.

Pe primul loc s-a clasat Austria (Tina Unterberger, Thomas Kammerlander, Rupert Brueggler/Tobias Angerer), în 4 min 02 sec 44/100, argintul a revenit Italiei (Greta Pinggera, Alex Gruber, Patrick Pigneter/Florian Clara), în 4 min 03 sec 85/100, iar bronzul a fost câștigat de Rusia (Svetlana Zaravina, Iuri Talih, Aleksei Martianov/Ivan Rodin), în 4 min 04 sec 06/100.

La întrecere au participat nouă echipe.

La Mondialele de la Vatra Dornei, la care participă peste 100 de sportivi din 19 țări, sâmbătă sunt programate prima manșă la dublu (10,00) și la feminin (10,35), manșa a doua la dublu (finala — 11,45), precum și prima manșă la simplu masculin (12,30). Duminică vor avea loc manșa a doua la feminin (10,00), manșa a doua la simplu (11,00), finala la feminin (12,30) și finala la simplu masculin (13,30).

comments

comments




Leave a Reply

avatar