Vineri, 3 februarie a.c., la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, noii colegi ai pompierilor militari au depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.
După oficierea slujbei religioase, în faţa Drapelului de luptă al unităţii, cei 18 tineri care au promovat examenele de încadrare din sursă externă, au rostit în cor jurământul militar: „Eu…, jur credinţă patriei mele – România. Jur, să-mi apăr ţara chiar cu preţul vieţii. Jur, să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare ! Aşa să-mi ajute Dumnezeu !”.
Prin depunerea jurământului militar, tinerii care au ales cariera militară s-au angajat să slujească cu devotament şi spirit de sacrificiu ţara şi valorile ei democratice.
Despre actul unic al angajării solemne şi responsabile al tinerilor militari, a luat cuvântul generalul de brigadă dr. Ion Burlui, inspectorul şef al pompierilor militari suceveni, care a subliniat importanţa acestui moment în viaţa fiecăruia şi al armei din care fac parte: “Jurământul militar este un act de mare onoare, pentru cel care îl face şi îl consacră într-o instituţie fundamentală a ţării şi de mare stimă pentru cetăţeni, după cum o dovedeşte gradul de încredere al acestora în pompierii salvatori.(…) Vreau să vă reamintesc versurile Otiliei Cazimir, din poezia ,,Moștenirea” care ar putea înlocui toate alocuţiunile cu referire la acest moment înălţător din viața ostașului român: „Odată cu trecutul sfânt / Străbunii ne lăsară / Din câte țări sunt pe pământ / Cea mai frumoasă țară. / Copii, în veci să nu uităm / Cât dor de ea ne leagă! / Hotarul să i-l apărăm / Și s-o păstrăm întreagă.”
Prin „purtătorii de cuvânt”, cei mai proaspeţi pompieri militari şi-au exprimat sentimentele şi impresiile, după perioada de pregătire şi după depunerea jurământului militar.
Evenimentul s-a încheiat cu ceremonia defilării cu onor, sub privirile emoţionate ale părinţilor, rudelor şi apropiaţii tinerilor pompieri.
Leave a Reply