Prima convorbie telefonică oficială între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus, Vladimir Putin, ar putea avea loc mâine. Cel puţin aşa susţine purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia rusă Itar-Tass. Informaţia nu a fost confirmată însă şi de Casa Albă.
Potrivit oficialului de la Kremlin, deocamdată nu se ştie când va avea loc şi prima întrevedere oficială a celor doi preşedinţi. Presa americană subliniază că ar fi nevoie de câteva luni de zile pentru pregătirea întâlnirii dintre Donald Trump şi Vladimir Putin.
Actualul preşedinte american a avut declaraţii contradictorii în campania electorală – a spus iniţial că l-a întâlnit pe Vladimir Putin, dar ulterior a susţinut că nu l-a văzut niciodată pe liderul rus.
Leave a Reply